Bate la ușă România-Kosovo, un meci mare din lumea mica, dar unul cu implicații majore în geopolitica Europei. Noi, ca stat, nu recunoaștem Kosovo, UEFA o face, așa că nu avem de ales, jucăm cu o țară care pentru noi nu există. Dar care există. În afara a cinci țări din UE, printre care și România, restul o recunosc. E acolo, pe hartă.
Acum un an, la România-Kosovo, scandalul a furat prim-planul, iar duelul a fost oprit aproape o oră din cauza unui banner pe care scria „Kosovo e Serbia”. Nicio treabă cu fotbalul. Meciul a trecut granițele unui simplu joc , a mers mai departe, în sfera politică. Fără să jignesc, acea parte a galeriei care a afișat bannerul cu „Kosovo e Serbia” n-a căutat în istorie, nici măcar nu a citit părerea UE și NATO despre Kosovo, cu siguranță nici pe cea a UEFA.
Frăția cu Serbia, cu care am împărțit mereu o prietenie ascunsă și o dușmănie legală, a dus la acest imbold, explicabil pe o parte, inexplicabil pe alta. Dar acum vine alt meci, o altă poveste. Cum vor fi potolite scandările fanilor români? Să zicem că fanii din peluza României, acei băieți în negru, nu vor mai introduce pe stadion bannerul cu „Kosovo e Serbia”. Cu siguranță e unul pregătit, altul decât cel confiscat de căpitanul Stanciu și dus la vestiare acum un an. Dar ce facem cu vocea suporterilor, ea e greu de oprit.
Am fost de două ori la Priștina într-un an și jumătate. Oameni normali, albanezi spre sută la sută ca procent, cu spirit balcanic, calmi până la un punct, până la stadion. Acolo, oamenii se mai transformă, prin glas, își exprimă frustrările, se eliberează. N-am avut nicio problemă cu vreun kosovar al locului, niciuna. Nici înainte de meci, nici în timpul lui, nici după. Fiecare cu treaba lui. Da, au un val de ură în suflet , probabil, pentru că nu îi recunoaștem oficial ca stat, dar cei citiți au înțeles speța, li s-a explicat de ce.
Ca jucătorii lor vin cu mesaje războinice, că ne bat, că ne termină, nu e decât un mesaj de luptă. Ei așa sunt, asta e starea de fapt din simțurile lor, ca nație. Așa gândesc și atunci când joacă cu Germania, Italia sau Anglia. Nu are legătură strictă cu România. Pentru ei, noi suntem o țară și nici nu are cum să fie altfel.
Da, ne-au fluierat imnul, probabil o vom face și noi, drept răzbunare. O simt și jucătorii României, deși Răzvan Marin a recunoscut că speră sa nu fie așa, iar Ilie Dumitrescu a îndemnat spre cel mai civilizat gest, să aplaudăm imnul lor, ca să le dăm, cumva, peste nas. Normal, nu se va întâmpla asta. Prima variantă e mult mai plauzibilă, mai ales că vor fi peste 50 de mii de oameni pe stadion.
Federația a venit cu mesaje zilnice, prin care i-a îndemnat pe fani la „pace”. Dar aici nu e vorba de Kosovo, ci de naționala României, care riscă să se trezească cu porțile închise la meciurile din preliminariile mondialului. Suportul fanilor ar însemna o pierdere grea, dar eu nu cred că aceste mesaje vor potoli acea parte a galeriei. Va fi interesant de urmărit cum va reacționa marea masă de pe Arena Națională.
Până la urmă, marea majoritate a oamenilor vor să vadă un spectacol, să se bucure de această națională și să o împingă spre un mondial așteptat de 28 de ani, de pe vremea Generației de Aur. Acum, Generația de Suflet le-a intrat și ea la inimă suporterilor, lumea crede în ea și ar fi păcat să fie dărâmat tot, să pierdem chiar la masa verde, că e posibil și așa ceva. Ar fi trist să nu putem continua acest drum bun, care a început cu patru victorii și care, cu un egal, ne aduce la doar două meciuri de turneul final din America.
Sunt convins că dacă se va repeta povestea de acum un an, kosovarii vor ieși de pe teren și nu vor mai intra. Ăsta e marele pericol. Să ne gândim de două ori înainte la ce afișăm și la ce strigăm. UEFA e cu ochii pe noi și nu putem scăpa doar cu o amendă, va fi o pedeapsă drastică. Credeți-mă, nu ajută pe nimeni.
Nu am nimic cu fanii, le înțeleg și le respect părerile și ideile. Trăim și gândim într-o țară liberă. Doar că scandările xenofobe, bannerele cu tentă politică sau torțele aruncate în teren, toate pot costa naționala. Echipa va fi cea care va plăti amenzile. Iar prețul poate fi unul uriaș, încă o șansă ratată în drumul spre mondial, încă o necalificare.
Sunt aproape 30 de ani de când n-am mai legat două turnee finale la rând – euro și mondial. Să ne gândim și la cât de frumos ar fi s-o facem.s
