Universitatea Cluj a suferit prima înfrângere din play-out, 0-2 acasă la UTA Arad, după un joc pe care îl putea încheia la fel de bine la egalitate, având în vedere ocaziile avute.
Gazdele au controlat începutul partidei, prin golurile marcate de Virgiliu Postolachi, în minutul 23, și Stefan Milosevic, trei minute mai târziu. Ambele reușite au venit după centrările lui Roger, jucător care s-a întors de la echipa unde fusese cedat de UTA, adică CFR Cluj, lăsând senzația că la formația arădeană își poate pune mai des calitățile în valoare.
La cele două reușite ale Bătrânei Doamne, s-au văzut momente de slăbiciune în apărarea studenților, pentru că Roger s-a apropiat suficient de mult de careu, pentru a oferi assisturi precise, unul finalizat de Postolachi cu o lovitură de cap, când a câștigat un duel aerian cu Alexandru Chipciu, iar celălalt de Milosevici.
Chipciu a avut, însă, și numeroase acțiuni promițătoare, amintind de perioada când era un component de bază al echipei naționale sau al celor de la FCSB. În minutul 48 i-a oferit o pasă lungă lui Jose Gomes, care a marcat, însă golul i-a fost anulat pentru un offside.
Chipciu nu s-a lăsat. În minutul 59 l-a pus pe Martin Remacle într-o poziție ideală de a marca. Doar reflexele portarului de la UTA, Danylo Kucher, au păstrat avantajul de două goluri al trupei lui Laszlo Balint. După două minute, Dorinel Oancea a creat o fază de gol pentru Gabriel Simion, dar același Kucher a mai reușit o paradă.
În prelungiri, Chipciu a luat o acțiune pe cont propriu, dar nici execuția sa nu a fost mai norocoasă. Intervenția lui Kucher a păstrat scorul final 2-0 pentru UTA Arad.
Adversara Universității are acum șanse reale de salvare de la retrogradare. Este pe locul 7 în play-out, la un punct de următoarea poziție, care asigură menținerea directă în Liga 1. „U” Cluj încă este într-o situație mai puțin îngrijorătoare, dar nu pentru mult timp. Ocupă locul 4, cu un avans de șase puncte de prima poziție direct retrogradabilă (locul 9) și de trei puncte față de prima poziție care duce la baraj (locul 7).
Rezultatul de astăzi reflectă exact temerile avute acum două zile de Ioan Ovidiu Sabău, directorul tehnic al Șepcilor Roșii, acelea că apariția unei stări de automulțumire la antrenamente și meciuri oficiale poate avea consecințe extrem de grave. Tot Sabău a avertizat că mai sunt mulți pași de trecut pentru asigurarea unui nou sezon în Liga 1. Următorul meci, programat pe 8 aprilie, la Mediaș, îi aduce Universității Cluj un duel cu FC U Craiova, nimeni alta decât gruparea care i-a administrat cea mai dureroasă înfrângere de la revenirea în primul eșalon, 0-5 pe Ion Oblemenco.
Iată notele acordate de Cluj Live:
ANDREI GORCEA – NOTA 3
ALEXANDRU CHIPCIU – NOTA 6
ANDREI MIRON – NOTA 3
OVIDIU PIȚIAN – NOTA 3
IVAN MARTIC – NOTA 3
MARTIN REMACLE – NOTA 5
OVIDIU BIC – NOTA 3
GABRIEL SIMION – NOTA 5
DORINEL OANCEA – NOTA 4
DRAGOȘ TESCAN – NOTA 4
JOSE GOMES – NOTA 4,5
IANIS STOICA – NOTA 3
DAN NISTOR – NOTA 3
DIRECTORUL TEHNIC IOAN OVIDIU SABĂU – NOTA 4,5
Foto: Facebook / FC Universitatea Cluj
Dacă v-a plăcut materialul, nu ezitați să vă abonați la pagina de facebook Cluj Live, la canalul de youtube Cluj Live Sport și la canalul de rumble Cluj Live Sport pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.


















