VIDEO | Un jucător adus în iarnă de „U” Cluj consideră că nu e un pas în spate să evolueze în play-out + Ce ar prefera între salvarea de la retrogradare și Cupa României

Ivan Martic, fundașul dreapta al Universității Cluj, a tras câteva concluzii legate de Cupa României, play-out, dar și unde ar vrea să joace din vară, în cadrul unui dialog cu jurnaliștii clujeni care a avut loc astăzi.

🗞️ Citește și Acestea

● Elvețianului i-ar plăcea să ajungă în finala Cupei României cu Șepcile Roșii. Mâine, de la ora 19:00, la Sibiu, studenții pot face penultimul pas către această fază a întrecerii, dacă o vor elimina pe Hermannstadt în sferturi. Martic a cucerit Cupa în 2018, alături de Universitatea Craiova, când antrenor era Devis Mangia, chiar după o finală cu Hermannstadt, 2-0 pe Arena Națională din Capitală (Gustavo min. 30, Alexandru Mitriță min. 58).

● Totuși, Martic a subliniat faptul că evitatea retrogradării rămâne cel mai important obiectiv pentru el și echipa sa. Fotbalistul în vârstă de 32 de ani consideră că lupta va rămâne strânsă, având în vedere că sunt diferențe mici de puncte între cele 10 participante din play-out (ca exemplu, „U” Cluj are două puncte peste primul loc de baraj și șase puncte peste primul loc direct retrogradabil).

● Martic a fost foarte dur când a analizat meciul de la UTA Arad, ultimul în campionat, terminat 2-0 pentru gazde. Fundașul a spus că toată echipa a dormit în prima repriză.

● Cât despre viitorul său, Martic a declarat că se simte bine la „U” Cluj, că nu este un pas în spate pentru el să fie în play-out. A venit aici în iarnă deoarece a realizat că este nevoie de serviciile sale, însă a evitat să dea un răspuns legat de ce va face în vară (mai exact, dacă și-ar dori să rămână la „U” Cluj), când îi expiră împrumutul de la Universitatea Craiova, cu care mai are un an de contract.

De când a venit la „U” Cluj, Ivan Martic a jucat de șase ori în Liga 1, fiind integralist în toate aceste meciuri.

Foto: Facebook / FC Universitatea Cluj

Dacă v-a plăcut materialul, nu ezitați să vă abonați la pagina de facebook Cluj Live, la canalul de youtube Cluj Live Sport și la canalul de rumble Cluj Live Sport pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme