La 10 ani de când a obținut o victorie incredibilă în Liga Campionilor în calitate de tehnician al CFR-ului, 1-0 cu Manchester United pe Old Trafford, Paulo Sergio (54 de ani, în tricou alb, FOTO) activează în campionatul țării natale, Portugalia.
De aproape trei ani, fostul atacant antrenează clubul Portimonense. Spre deosebire de CFR Cluj, unde a trebuit să ducă la bun sfârșit misiunea începută de Ioan Andone, aceea de a califica trupa vișinie în primăvara europeană, la Portimonense, Paulo Sergio a avut încă din start un altfel de obiectiv: să mențină echipa în prima ligă.
La prima vedere, sarcina era extrem de dificilă. Până pe 10 februarie 2020, când a fost numit antrenor, Portimonense câștigase doar două meciuri în campionat, suferise 10 eșecuri, iar alte 8 partide le-a terminat la egalitate. Însă, Paulo Sergio a reușit să readucă gruparea portugheză pe linia de plutire. A obținut 5 victorii, 4 egaluri și 5 înfrângeri. Portimonense nu a putut evita penultima poziție, adică 17, dar a scăpat de retrogradare, deoarece Vitoria Setubal (locul 16) și Aves (locul 18) nu au primit licența pentru ediția următoare a primei ligi, nici măcar pentru liga secundă. Au ajuns direct în al treilea eșalon. Astfel, Portimonense s-a pregătit pentru un nou sezon de Primeira Liga, în anul în care pandemia de COVID a afectat fotbalul din întreaga lume, campionatele fiind la un moment dat întrerupte.
În stagiunea 2020/2021, Portimonense a obținut o clasare superioară celei din ediția precedentă, și anume locul 14. Trupa lui Sergio s-a aflat la un singur punct peste locul de baraj (pentru menținere sau retrogradare) și la patru peste primul loc direct retrogradabil. La finalul ediției 2021/2022, Portimonense a mai urcat un loc, pe 13, dar putea la fel de bine să încheie sezonul mult mai sus. S-a aflat la egalitate de puncte cu Boavista, Pacos de Ferreira și Maritimo. Pentru stabilirea clasamentului final, organizatorii competiției au luat în considerare meciurile directe dintre cele patru echipe. Portimonense a avut cel mai slab punctaj.
Maritimo, locul 10, 10 puncte
Pacos de Ferreira, locul 11, 8 puncte
Boavista, locul 12, 7 puncte
Portimonense, locul 13, 6 puncte
Tot în sezonul 2021/2022, Paulo Sergio a avut cel mai bun parcurs în Cupa Portugaliei cu formația actuală. A ajuns până în sferturile de finală, unde Portimonense a fost învinsă cu 4-2 de Mafra.
În ceea ce privește campionatul 2022/2023, unde turul se apropie de final, progresul echipei antrenate de fostul tehnician din Gruia este mult mai evident. Drept dovadă, Portimonense ocupă locul 9 după 14 runde, cu 19 puncte (exact câte a obținut Paulo Sergio din cele 14 meciuri pe care le-a avut cu Portimonense în campionatul 2019/2020). Clubul înființat în 1914 a câștigat 6 meciuri, a pierdut 7 și a scos o remiză. Din cele 6 victorii, patru au fost consecutive (3-0 cu Pacos de Ferreira, 2-1 cu Vitoria Guimaraes, 1-0 cu Maritimo și 1-0 cu Famalicao), între etapele 2 și 5. În plus, din etapa a 3-a și până în a 7-a, Portimonense a avut cea mai bună clasare din ediția actuală a primei ligi portugheze, locul 4.
Prin comparație, cea mai bună clasare din campionatul 2021/2022 a fost locul 5 (în etapa a 8-a), iar în stagiunea 2020/2021 a fost locul 9 (în etapele 26 și 27). Revenind la ediția curentă, singurul eșec drastic suferit de Portimonense în Primeira Liga a venit în etapa a 6-a, 0-4 cu Sporting Lisabona. Cinci înfrângeri au fost la un gol diferență (0-1 cu Boavista în etapa 1, 0-1 cu Vizela în etapa a 8-a, 0-1 cu Rio Ave în etapa a 10-a, 1-2 cu Sporting Braga în etapa a 13-a și 1-2 cu Casa Pia în etapa a 14-a) și una la două goluri diferență (0-2 cu FC Porto în etapa a 9-a). Mai mult, trebuie remarcat faptul că Portimonense este la o distanță confortabilă de locul care duce la barajul de retrogradare sau menținere, și anume 8 puncte. Față de prima poziție direct retrogradabilă, distanța este de 12 puncte. Totodată, Portimonense este la 6 puncte de ultima poziție care asigură prezența în Conference League, adică 5, unde se află Sporting Lisabona. De aici tragem concluzia că Portimonense pierde greu o partidă în acest sezon și că are potențialul de a termina campionatul măcar pe locul actual, adică 9, sau chiar puțin mai sus.
Alte curiozități:
● Rezultate de referință din sezonul 2020/2021: 1-1 cu Pacos Ferreira (locul 5 la final de campionat), 1-2 cu Benfica Lisabona (locul 3), 1-2 și 0-0 cu Sporting Braga (locul 4), 1-2 cu FC Porto (locul 2), 0-2 în ambele meciuri cu Sporting Lisabona (locul 1) și 3-0 cu Vitoria Guimaraes (locul 7)
● Rezultate de referință în sezonul 2021/2022: 1-0 și 1-2 cu Benfica Lisabona (locul 3 la final de campionat), 3-0 și 1-0 cu Famalicao (locul 8) și 2-3 în ambele confruntări cu Sporting Lisabona (locul 2)
● Campioanele din Portugalia de când Paulo Sergio se află la Portimonense: FC Porto (2020), Sporting Lisabona (2021), FC Porto (2022). În plus, liderul din ediția curentă este Benfica (12 victorii și un egal, un avans de 5 puncte față de a doua clasată FC Porto, cel mai bun atac și cea mai bună apărare: 37-7)
● În sezonul 2021/2022, Paulo Sergio a avut cele mai multe victorii (10) și cele mai puține înfrângeri (16) la Portimonense într-un campionat integral. Pe de altă parte, în ediția 2020/2021, Portimonense a stat mult mai bine în apărare și în atac, primind 41 de goluri (cu patru mai puține față de ediția 2021/2022) și marcând 34 (cu trei mai multe decât în ediția 2021/2022).
● În sezonul 2020/2021 al primei ligi portugheze, echipa lui Paulo Sergio a dat un golgheter în TOP 10, pe Beto (locul 7, cu 11 goluri). Datorită evoluțiilor sale, atacantul lusitan a ajuns în Seria A, la Udinese (unde a marcat 11 goluri în stagiunea trecută a campionatului italian și 6 în cea actuală). Tot în sezonul 2020/2021, portarul Samuel Portugal de la Portimonense a ocupat locul 8 la numărul de meciuri fără gol primit (9).
● Lotul actual este evaluat la 18 milioane de euro (al 12-lea din Primeira Liga), iar cel mai scump jucător este portarul turc Berke Ozer (3 milioane de euro). Trebuie subliniat faptul că majoritatea fotbaliștilor de la Portimonense au cote mai mici de un milion de euro. De aici ajungem și la ideea că parcursul lui Portimonense nu e rău. Fără să aibă vreun jucător renumit, echipa lui Paulo Sergio s-a apropiat de locurile care duc în Conference League. Primele patru formații lusitane în clasamentul valorii loturilor sunt Benfica (317 milioane de euro), FC Porto (263 de milioane de euro), Sporting Lisabona (235 de milioane de euro) și Sporting Braga (122 de milioane de euro).
● Contractul lui Paulo Sergio cu Portimonense va expira pe 30 iunie 2024.
BONUS
Din 14 mai 2010 și până pe 26 februarie 2011, Paulo Sergio a antrenat-o pe Sporting Lisabona, unde a contribuit într-o mare măsură la clasarea echipei pe locul 3 (în sezonul 2009/2010, Sporting a ocupat locul 4). Până în momentul plecării sale, Sporting a câștigat 9 meciuri, a scos 6 remize și a pierdut de cinci ori. După ce a plecat Paulo Sergio, Sporting a mai obținut 4 victorii, 3 egaluri și 3 înfrângeri pe prima scenă.
Tot cu Paulo Sergio pe banca tehnică, Sporting s-a calificat în grupele Europa League după ce a trecut de formațiile Nordsjaelland (1-0 și 2-1) și Brondby (0-2 și 3-0), ambele din Danemarca. De asemenea, cu Paulo Sergio antrenor, Sporting a câștigat grupa din care au mai făcut parte Lille, Gent și Levski Sofia. Sporting a bifat 4 victorii și 2 eșecuri. Aventura europeană s-a încheiat în 16-imi, după o dublă cu Rangers din Scoția (1-1 în deplasare, 2-2 la Lisabona). Rangers a mers mai departe datorită numărului mai mare de goluri înscrise în deplasare. Văzând toate aceste date, ne dăm seama de ce a apelat CFR Cluj la serviciile lui Paulo Sergio. Alegerea a fost inspirată, pentru că CFR le-a învins pe Sporting Braga (3-1) și Manchester United (1-0), și s-a calificat pentru prima dată într-o primăvară europeană.
Foto: Facebook / Portimonense
Dacă v-a plăcut materialul, nu ezitați să vă abonați la pagina de facebook Cluj Live și la canalul de youtube Cluj Live pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.