Țările de Jos și țara de jos

Olanda ne-a cerut oficial să o numim „Țările de Jos”, adică Netherlands, printr-o schimbare de nume recentă care sună bine în engleză, dar tare urât în română. Acum, la euro, cei mai mulți i-au spus tot Olanda, la noi așa sună mai bine. 

Până la duelul pentru sferturi, care se joacă marți, o să o numim în toate felurile. E bine, însă, că n-o mai putem cataloga drept „portocala mecanică”. Mecanismele Olandei, eu așa o să-i zic, nu mai funcționează la capacitate maximă, sunt unse prea puțin, sunt șubrede, pot să clacheze. Iar noi avem șansa, cu naționala noastră ambițioasă și luptătoare să-i lăsăm în mijlocul drumului. 

Magia Olandei s-a stins de vreo zece ani, când a fost premiată ultima dată cu medalia de bronz de la mondial. Era un Robben, un Snijder, un Van Persie, un Kuyt. Acum a rămas doar Depay, un foc de paie în ofensiva puțin mobilă, deseori împietrită. Mecanica fină a portocalei s-a pierdut în negura anilor, iar Olanda trăiește prin numele fundașilor, Van Dijk și Ake, dar și apărarea a arătat că e șubredă, greșește, e predispusă la nefăcute. 

🗞️ Citește și Acestea

La euro, Olanda n-a mai izbutit să depășească primul tur eliminator, „knockout” cum îi spun englezii, din 2004. La euro 2008, când a ieșit din grupa României, Olanda a fost eliminată imediat de Rusia, după prelungiri. Să nu uităm că atunci Olanda ne-a invitat să câștigăm, pentru că își făcea calcule de semifinale și își dorea să trimită acasă Italia. Noi am refuzat invitația și am sfârșit bătuți și eliminați din grupă. 

Patru ani mai târziu, la euro 2012, Olanda a încheiat cu zero puncte grupa cu Germania, Portugalia și Danemarca, deși venea cu un lot apropiat de cel de la mondialul din 2010, unde a fost finalistă. 

În 2016, la primul euro cu 24 de echipe, Olanda nici nu s-a calificat, deși cu doi ani înainte a jucat finala mică la mondial.

A urmat europeanul de pandemie, jucat în 2021, unde Olanda a câștigat grupa, dar a clacat în optimi în fața Cehiei, 0-2. 

De ce să nu credem și noi. La acest european, Olanda nu a arătat mai nimic, e o echipă fără viziune, fără viitor, cu un antrenor care pare depășit, fosta legendă Ronald Koeman. În grupă, Olanda s-a chinuit teribil cu Polonia, eliminată deja după două meciuri de la euro, a făcut un egal urât cu Franța, 0-0, iar apoi a pierdut doar 2-3 cu Austria, deși scorul putea fi mai mare. 

Doar o tresărire de orgoliu a olandezilor, în care eu nu cred, i-ar putea trezi cu România. 

Da, Olanda are echipă mai bună ca noi, are mici staruri care joacă în vest, are un campionat mai tare ca al României, dar nu are un grup așa cum l-a creat Edi Iordănescu. Mai mult, sunt și scandaluri în vestiarul Olandei, se văd cu ochiul liber și pe teren, deși selecționerul Koemanle neagă vehement. Ele există, iar noi putem profita de ele. 

Așadar, Olanda nu mai e sperietoarea de altădată, dar la fel ca noi a strâns patru puncte în grupa pe care a terminat-o pe locul trei. Noi, tot cu patru puncte, am fost primii. 

Era cel mai dificil adversar, pe hârtie, dintre locurile trei, dar asta amintește de momentul 1994 al Generației de Aur, când tot în optimi, tot de pe locul trei, ne-a ieșit în cale Argentina. Ianis Hagi s-a gândit imediat la „Pasadena”, la arena Rose Bowl din Los Angeles, unde România tatălui Hagi a bătut Columbia, SUA și Argentina. Naționala lui Stanciu, Ianis și Drăguș se întoarce pentru meciul cu Olanda la Munchen, unde a reușit cel mai mare meci din istoria Românei la un euro, victoria 3-0 cu Ucraina. 

Dacă la nivel de lot toată lumea ne consideră „țara de jos”, avem cel mai slab cotat lot de la acest euro, la nivel de ambiție îi batem la fund pe olandezi. Cu puțin curaj, cu unitatea de echipă, România poate fi peste Olanda. Are șansa ei să joace un sfert de finală istoric la euro, unde naționala n-a trecut în toată istoria de un tur eliminator. Acum e momentul. Poate e mai bine că nu ne-a ieșit în cale Slovenia, mult mai însetată de victorii. Olanda ne va lua de sus, ne va trata ca pe un adversar ușor, de bătut, și s-ar putea trezi acasă, ca la ultimele europene. Doamne ajuta, să fie așa!

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme