Inspectorul șef din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, general de brigadă Ion Moldovan, a vorbit despre cel mai greu moment din cariera sa de pompier. Nu e vorba de o intervenție la un incendiu, ci de latura familială. Totul a avut loc la promovarea în profesie și este vorba despre mutarea la Cluj-Napoca, după cum a dezvăluit șeful pompierilor clujeni, la emisiunea Transilvania la raport, realizată de Mircea Sime, la Cluj Live.
„Au fost multe momente grele. Dar a fost un moment de cotitură pentru mine. Eu am terminat școala în 1997 și am fost repartizat la Dej. Sigur că acolo mi-am făcut treaba pe funcțiile pe care am fost, inclusiv comandant de subunitate la acea vreme. În 2006, fostul comandant, domnul Șomlea, mi-a zis că e cazul să vin spre unitate, că am stat destul acolo, pentru că experiența și expertiza îți dă dreptul să conduci ceva mai sus – iar asta însemna centrul operțional. Ca șef al Centrului operațional trebuie să coodronezi tot ce se întâmplă în județ, nu doar într-un anumit raion de intervenție. Și atunci m-am întrebat: eu aveam casă în Gherla, soția mea având loc de muncă în Gherla, aveam și un copil mic la acea vreme… Fac pasul spre Cluj, dar cum?”, a spus Ion Moldovan.
Șeful ISU Cluj susține că marea provocare a fost mai mult personală.
„Nu îmi era frică de partea profesională, cât îmi era de partea personală: naveta nu puteam să o fac, pentru că un șef trebuie să fie în centru. Atunci am vândut casa socrului meu și apartamentul meu și am luat un alt apartament în Cluj. Pentru că diferența era destul de mare. Și acesta a fost un moment de cotitură. Am luat postul, am făcut un an naveta, dar apoi m-am mutat în Cluj. A fost destul de greu personal și familial. E altceva: te muți dintr-un oraș mic în unul mare”, a adăugat inspectorul șef Ion Moldovan.
Dar alegerea făcută la vremea respectivă a dat roade, după cum reiese din afirmațiile acestuia.
„Acum mă consider un comandant împlinit pentru că oamenii din subordine știu să-și facă treaba. Chiar știu să-și facă treaba! Fiecare om dacă își face părticica lui și angrenajul acesta se învârte se întâmplă lucrurile cum trebuie. Eu sunt bucuros că n-am avut victime în rândul intervențiilor din rândul nostru. Există riscuri foarte mari la intervenții și e o încărcătură maximă pentru ei (n. r.: pompieri)”, a concluzionat inspectorul șef al ISU Cluj, Ion Moldovan.


















