Cluj Live Sport vă prezintă povestea lui Denis Paul, un jucător care se descurcă atât pe postul de fundaș, cât și pe cel de mijlocaș. Pe 1 iunie va împlini 18 ani, iar în prezent este legitimat la Sănătatea Cluj (Liga a III-a).
UN COMPORTAMENT EXEMPLAR
Descris drept un fotbalist perseverent, ambițios, cu înalte principii morale și totodată neconflictual, Denis Paul se bucură de sportul pe care îl practică, chiar dacă nu se află într-o ligă puternică, însă tot el are speranța că, odată cu trecerea timpului, va ajunge într-un campionat important din Europa. Marele lui vis ar fi acela de a evolua în Premier League.
VEZI GOLUL SUPERB MARCAT DE PAUL DENIS ANUL TRECUT, ÎNTR-UN AMICAL CU ”U” CLUJ, DE PE CLUJ ARENA
LEGITIMAT LA ACADEMIA LUI FULHAM
În trecut, invitatul nostru de astăzi s-a aflat la academiile echipelor College Corinthians (Irlanda, în perioada 2017/2018) și Fulham (Anglia, în perioada 2018/2020). Mai multe date despre cariera sa pot fi consultate în CV-ul de mai jos.
POVESTEA LUI PE LARG, ÎNTR-UN REPORTAJ CLUJ LIVE SPORT
În ceea ce privește povestea lui pe larg, vă invităm să urmăriți următorul material video. Înainte de realizarea interviului, oficialii Sănătății Cluj ne-au comunicat faptul că Denis Paul este monitorizat de câteva echipe italiene, dar și de naționala U-18 a României. Vă dorim vizionare plăcută!
Dacă v-a plăcut materialul, nu ezitați să vă abonați la pagina de facebook Cluj Live, la canalul de youtube Cluj Live Sport și la canalul de rumble Cluj Live Sport pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.


















