VIDEO EXCLUSIV | Profesorii demolează reforma lui Daniel David: „Un ministru fără viziune”

Ministrul Educației, Daniel David, acuzat de lipsă de dialog: „O reformă absurdă, fără consultarea profesorilor”

Reforma propusă de ministrul Educației, Daniel David, este aspru criticată de profesorii din întreaga țară, care denunță o schimbare haotică, făcută fără consultarea celor direct afectați. În cadrul unei întâlniri organizate de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) la Cluj-Napoca, secretarul general al federației, profesorul Ioan Zoican, a lansat un atac dur la adresa ministrului, pe care îl acuză că vrea să destructureze sistemul educațional românesc prin măsuri aberante.

„Nu știu dacă avem cuvântul ori în această ecuație. Avem, totuși, ore de istorie, iar acum să tai istoria României și istoria modernă și contemporană, doar ca să introduci istoria comunismului, istoria evreilor și Holocaustului, mi se pare un mare idiotism!”, a declarat Zoican, exprimând indignarea profesorilor față de această schimbare.

O reformă făcută fără cap și fără consultare

Profesorii sunt revoltați că, deși reforma ar trebui să le influențeze direct activitatea, nimeni nu le-a cerut părerea. Zoican subliniază că ministrul Daniel David impune o direcție greșită în educație, fără să țină cont de realitatea din școli.

„Aceste două programe sunt doar niște bucăți infime din istorie. Dar nu ne mai ocupăm de realitatea istoriei. Ele trebuie incluse în istoria universală, ca module, dar nu să scoți părți esențiale. Așa cum la geografie, de exemplu, scoatem ce e important. La clasa a XI-a și a XII-a avem programe esențiale despre lumea contemporană, despre geopolitică și transformările sociale. Cum să le elimini?”, se întreabă retoric profesorul.

Zoican a denunțat și abordarea defectuoasă a reformei în ceea ce privește învățământul profesional și tehnologic. Potrivit acestuia, noile modificări destabilizează sistemul și îi lipsesc pe elevi de o cultură generală solidă.

„Ne trezim că luăm un plan de învățământ profesional și tehnologic și-l transformăm într-un hibrid fără logică. Vrei să tai cultura generală și după aceea vii și îi obligi pe elevi să o recapete ca să dea bacalaureatul? Asta e o absurditate!”, a spus Zoican.

„Ne jucăm de-a educația”

FSLI avertizează că măsurile propuse de ministrul Educației riscă să transforme sistemul într-un haos administrativ și educațional. În loc să fie construite reforme pe termen lung, schimbările se fac haotic, fără o strategie clară.

„Dacă vrem să construim ceva real, trebuie să gândim pe termen lung. Dar dacă vrem doar să ne batem joc de sistem, e foarte simplu: schimbăm în fiecare an, adăugăm, scoatem, fără să analizăm efectele. În loc să lăsăm actualele reforme să funcționeze 10-15 ani ca să vedem unde sunt problemele, noi le schimbăm haotic. Asta nu e reformă, e bătaie de joc!”, a avertizat profesorul Zoican.

Profesorii, lăsați deoparte: „Reforma nu e a ministrului, ci a sistemului!”

În concluzie, profesorii se declară nemulțumiți de faptul că reforma nu a fost discutată cu ei. În loc să fie consultați, sunt puși în fața faptului împlinit.

„Această reformă nu trebuie să fie a unui ministru, ci a sistemului. Profesorii sunt cei care trebuie să o implementeze. Dacă nu sunt ascultați, cine o va pune în practică? ONG-uri și experți care doar traduc concepte de afară fără să știe realitatea din România? E o abordare complet greșită”, a concluzionat Zoican.

După întâlnirile din Cluj-Napoca, liderii FSLI vor aduna toate propunerile profesorilor și le vor prezenta ministrului Daniel David. Rămâne de văzut dacă acesta va accepta să schimbe direcția reformei sau va continua să impună măsuri pe care dascălii le consideră profund eronate.