Vladimir Putin declară că ar fi de acord cu un acord de încetare a focului, dar cu unele condiții

2978754 11/23/2016 November 23, 2016. Russian President Vladimir Putin holds a meeting with Government members in the Kremlin. Alexei Druzhinin/Sputnik

Președintele rus, Vladimir Putin, și omologul său bielorus, Alexandr Lukașenko, au susținut o conferință de presă comună după o întâlnire de două ore, în cadrul căreia au abordat subiecte legate de apărare, situația globală și noile garanții de securitate dintre cele două țări, potrivit The Telegraph

Întrebat despre propunerea Statelor Unite privind încetarea focului, Putin a declarat:

„Suntem de acord cu propunerile de încetare a focului, dar în condițiile în care încetarea focului ar duce la pace pe termen lung”, sugerând că Moscova își menține rezervele față de inițiativă.

Putin: „Forțele ruse sunt în ofensivă pe toate fronturile”

Liderul de la Kremlin a făcut referire la vizita sa recentă în regiunea Kursk, afirmând că situația din zonă este „complet sub controlul nostru”. Potrivit acestuia, trupele ruse avansează pe linia frontului:

„Forțele ruse sunt acum în ofensivă pe toate fronturile”, a declarat Putin, subliniind astfel avantajul militar pe care Rusia îl revendică.

În ceea ce privește posibilitatea unui armistițiu temporar, președintele rus a exprimat îngrijorări legate de intențiile Ucrainei:

„Ar fi bine pentru Ucraina să ajungă la o încetare a focului de 30 de zile, dar cum vor folosi aceste 30 de zile? Vor continua mobilizarea militară, înarmarea? Cum putem controla asta?”, a întrebat Putin.

Discuții cu Washingtonul rămân o opțiune

Putin a ridicat și problema monitorizării unui eventual armistițiu, având în vedere lungimea frontului de luptă.

„Ideea unei încetări a focului este bună și o susținem în mod absolut, dar există probleme pe care trebuie să le discutăm”, a punctat președintele rus.

El a mai precizat că ar fi dispus să poarte discuții cu oficialii americani pe această temă și nu a exclus o convorbire telefonică cu președintele Donald Trump, pentru a clarifica detaliile unui posibil acord.